Ce inseamna a avea 2 ani?

Copilul în vârsta de 2 ani

Ce înseamnă a avea 2 ani?

O perioadă tulmutoasă. Unii se referă la această perioadă ca fiind "teribila vârstă de doi ani". Desigur, în realitate nu este deloc vorba de o perioadă teribilă; este o perioadă în care copilul începe să îşi afirme personalitatea şi învaţă cum este să fii o persoană independentă.

Ei sunt atât independenţi cât şi dependenţi,iubitori şi în acelaşi timp plini de resentimente, generoşi şi egoişti, maturi şi infantili. Ei stau cu un picior în trecutul comod şi dependent şi cu celălalt într-un viitor palpitant plin de autonomie şi descoperiri. Cu atât mai multe emoţii prin care trec, nu este de mirare că această vârstă este una solicitantă atât pentru părinţi cât şi pentru copii. Însă în nicuncaz nu este înspăimântătoare. Este cu adevărat destul de uimitoare.

Copii de 2 ani învaţă prin imitare. Acasă îşi urmează părinţii părinţii peste tot, dând cu o mătură atunci când aceştia fac curăţenie, ştergând praful odată cu ei, spălându-se pe dinţi atuncicând aceştia se spală. Totul este făăcut cu cea mai mare seriozitate. Copilul face mari progrese în îndemânare şi înţelegere prin imitarea constantă a celor din jur.

Copiii mici imită şi tiparele comportamentale ale părinţilor. De exemplu, atunci când îi trataţi pe alţii politicos, copilul dumneavoastră de doi ani învaţă să fie politicos. Este în regulă să-i spune-ţi unui copil de doi ani să spună "te rog" şi "mulţumesc", însă este mult mai eficient să-l lăsaţi să vă audă pe dumneavoastră folosind cuvintele acestea în circumstanţele potrivite (nu vă aşteptaţi să observaţi politeţe din partea lui imediat, însă pe la vârsta de 4-5 ani "investiţiile" dumneavoasră precoce în această direcţie vor începe să dea rezultate).

În acelaşi mod copiii mici care-şi văd părinţii folosind un limbaj violent sau ameninţări îşi vor forma un comportament asemănător, generator de probleme. Acest lucru nu înseamnă că păriinţii nu pot niciodată să se certe sau să nu fiede acord. Însă certurile constante sunt dăunătoare pentru copii, chiar dacă aceştia sunt doar spectatori.

Comunicaţia şi imaginaţia. La 2 ani unii copii vorbesc folosind propoziţii de 3-4 cuvinte în timp ce alţii abia încep să lege două cuvinte împreună.

Un copil de 2 ani care spune doar câteva cuvinte izolate ar trebui dus la medic pentru a i se testa auzul şi nivelul de dezvoltare, chiar dacă este posibil ca acest copil să fie unul dintre copiii care încep să vorbească mult mai târziu.

Imaginaţia şi limbajul se dezvoltă împreună. Este minunat să privim cum imaginaţia unui copilaş se îmbogăţeşte între 2-3 ani. Ceea ce începe ca simplă imitare şi experimentare devine o joacă bogată şi complexă. Ca un impuls pentru imaginaţie lăsaţi-vă copilul să se joace şi să experimenteze cu cuburi, păpuşi, instrumente medicale, încălţăminte veche, aluat de prăjituri, apă (să stropească şi să o verse), precum şi cu multe alte obiecte care vă vin în minte.

Expuneţi-vă copilul la natură, chiar dacă este vorba doar un parc din apropiere.
Uitaţi-vă la cărţi cu poze împreună şi lăsaţi-vă copilul să folosească hârtie şi creioane. Mâzgălitul este primul pas pe calea care duce la scris.

Un lucru pe care vă recomand cu putere să-l evitaţi este televizorul. Chiar şi emisiunile TV de cea mai bună calitate pot limita imaginaţia copilului pur şi simplu deoarece televizorul face toată treaba, necesitând doar un efort minim din partea copilului. Chiar şi la vârsta de 2 ani televizorul îi învaţă pe copii să devină consumatori pasivi de distracţii în loc ca aceştia să înveţe cum să se amuze singuri.

Joaca împreună cu alţi copii şi împărţitul lucrurilor.
Copii de doi ani nu cooperează între ei atunci când se joacă împreună. Cu toate că le-ar putea face plăcere să se uite fiecare la ce face celălalt, de cele mai multe ori se joacă unul lângă altul; această situaţie este denumită joacă împreună. Cu toate că le-ar putea face plăcere să se uite fiecare la celălalt, de cele mai multe ori se joacă unul lângă altul; această situaţie este denumită joacă în paralel.
Nu are nici un rost să încercaţi să îi învăţaţi pe copiii de doi ani să împartă lucrurile; aceştia pur şi simplu nu sunt pregătiţi pentru asta. Pentru a împărţi jucăriile un copil trebuie să înţeleagă că un lucru îi aparţine, după aceea să-l dea şi să se aştepte că-l va primi înapoi.
Faptul că un copil de doi ani nu împarte nicmic cu nimeni nu are nicio legătură cu cât de generos va fi ca personă adultă. Însă acest lucru nu înseamnă că va trebui să acceptaţi proastele maniere, chiar când copilul nu are nici cea mai mică idee de ce consideraţi că luarea cu forţa a unei jucării de la un alt copil este un lucru rău. Puteţi cu fermitate şi cu înţelegere să-i luaţi jucăria, să o înapoiaţi proprietarului de drept şi după aceea să încercaţi repede să-i distrageţi atenţia cu un alt obiect interesant. Discursurile prelungite despre motive pentru care ar trebui să împărţim lucrurile sunt o pierdere de timp. El va începe să împartă cu alţii atunci când va înţelege conceptul de a împărţi (de obicei în jurul vârstei de 4 ani) şi nu mai devreme.