Raspundeti la nevoile bebelusului

Răspundeţi la indiciile oferite de copil. Bebeluşii nu pot folosi cuvinte pentru a-şi comunica stările emoţionale, preferinţele sau nevoile, dar ei transmit multe semnale adulţilor care îi îngrijesc. Printre aceste semnale trimise de ei se numără şi sunetele pe care le fac, modul în care se mişcă, expresiile lor faciale, şi modul în care stabilesc (sau evită) contactul vizual. Copiii devin ataşaţi când părinţii şi alţi îngrijitori încearcă să descifreze aceste semnale şi răspund cu sensibilitate. Ei încep să aibă încredere că atunci când zâmbesc, cineva le va răspunde cu un zâmbet; când sunt supăraţi, cineva le va alina supărarea; când le este foame, cineva îi va hrăni.
Părinţii care sunt foarte atenţi la nevoia copiilor lor de stimulare precum şi de momente de linişte îi ajută să-şi formeze deprinderi de ataşament.

Dar oare bebeluşul meu nu va deveni un răsfăţat dacă primeşte atât de multă atenţie? Puteţi crede aşa ceva, dar studiile arată că bebeluşii faţă de care părinţii reacţionează mai rapid şi cu caldură când plâng învaţă mai repede să plângă mai puţin şi să doarmă mai mult noaptea. În definitiv, bebeluşii tocmai au venit dintr-un loc cald, confortabil, unde puteau să audă şi să simtă bataia ritmică a inimii mamei lor, şi unde nu le era niciodată foame sau frig.

Înainte de naştere, totul avea un caracter regulat. După naştere, când bebeluşului îi este foame, nu se simte în largul lui, sau supărat în noul său mediu, sistemele de răspuns faţă de stres pornesc şi eliberează hormonii de stres. Bebeluşul îşi exprimă disconfortul prin plâns. Când îngrijitorul răspunde şi oferă hrană şi caldură sau confort, bebeluşul se calmează.
Sistemele creierului de reacţie în faţa stresului sunt oprite şi creierul bebeluşului începe să creeze reţele ale celulelor cerebrale care îl ajută să înveţe să se liniştească singur.

Faptul că răspundeţi la nevoile bebeluşului nu înseamnă că îl răsfăţaţi.

10 principii care te vor ajuta sa cresti un copil sanatos, fericit, increzator si competent